OFÉNSĂ, ofense, s.f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.

OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacţiona ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.

OFÉNSĂ s. v. jignire.

OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.

ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. şi pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. ofenséze

ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse

OFÉNS//Ă ~e f. Vorbă sau faptă ofensatoare; insultă. ♢ A aduce (cuiva) o ~ a ofensa; a jigni. [G.-D. ofensei] /<fr. offense

A SE OFENS//Á mă ~éz intranz. A se simţi jignit. /<fr. offenser

A OFENS//Á ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser

OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].

OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].