PERIFERÍE, periferii, s.f. (Adesea fig.) Ţinut, regiune, cartier, zonă, punct situate la margine în raport cu centrul sau cu un punct de referinţă. ♢ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanţă redusă; c) care aparţine sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curbă închisă care limitează o figură geometrică sau o suprafaţă; circumferinţă. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. périphérie.

Periferie ≠ centru

PERIFERÍE s. v. cerc, circumferintă, pro-vincie.

PERIFERÍE s. 1. mahala, suburbie, (livr.) foburg, (Transilv.) oştează. (O ~ a unui oraş.) 2. v. mar-gine.

periferíe s. f., art. perifería, g.-d. art. periferíei; pl. periferíi, art. periferíile

PERIFERÍ//E ~i f. Parte situată la margine. ♢ De la ~ a) din provincie; provincial; b) de mică importanţă. [G.-D. periferiei] /<lat. péripheria, fr. périphérie, germ. Peripherie

PERIFERÍE s.f. Cartierele mărginaşe ale unui oraş; (p. ext.) ţinuturile de la marginea unei ţări. ♦ Suprafaţa exterioară a unui corp solid. ♦ Contur al unei figuri curbilinii; circumferinţă. [Gen. -iei. / cf. fr. périphérie, it. periferia < lat., gr. peripheria – circumferinţă < peri – împrejur, pherein – a purta].