PISĂLÓG, -OÁGĂ, pisălogi, -oage s.n., adj. 1. S.n. Unealtă casnică (de lemn, de metal, de piatră etc.) de obicei rotunjită cu o măciucă la un capăt sau la amândouă, cu care se pisează ceva în piuliţă sau în piuă; pilug. 2. Adj. (Fam.; adesea substantivat) Care plictiseşte pe cineva cu repetarea aceluiaşi lucru, cu insistenţele. – Pisa + suf. -ălog.

PISĂLÓG s. pilug, (reg.) mai, măiag, nilug, pil, pisălău, pisător, pisoi. (~ cu care se pisează ceva în piuliţă.)

PISĂLÓG s. v. pilug.

PISĂLÓG adj. v. cicălitor, sâcâitor.

pisălóg adj. m., (persoană) s. m., pl. pisălógi; f. sg. pisăloágă, g.-d. art. pisăloágei, pl. pisăloáge

pisălóg (instrument) s. n., pl. pisăloáge

PISĂL//ÓG¹ ~oágă (~ógi, ~oáge) şi substantival fam. (despre persoane) Care plictiseşte prin insistenţa sa. /a pisa + suf. ~ălog

PISĂL//ÓG² ~oáge n. Unealtă casnică cu o măciucă la un capăt (sau la ambele), folosită pentru pisat ceva în piuă. /a pisa + suf. ~ălog