PRÍCINĂ, pricini, s.f. 1. Cauză care determină ori explică o acţiune, o situaţie, un fenomen; motiv. ♢ Loc. adv. Fără (nici o) pricină = fără justificare, nemotivat. ♢ Loc. conj. Din pricină că... = pentru că..., deoarece, fiindcă. ♢ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ♢ Expr. (Înv.) A pune pricină = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei acţiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de ceartă, de neînţelegere; problemă litigioasă, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricină = a) a se împotrivi, a se opune; b) a căuta ceartă, a face gură; a se lua la harţă, la bătaie. A căuta (cuiva) pricină (cu lumânarea) = a căuta (cuiva) motiv de ceartă, a căuta nod în papură. A găsi (cuiva) pricina = a găsi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricină (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnată hotărârea luată într-un proces. 3. Întâmplare (neplăcută), chestiune; necaz, supărare. ♦ Problemă; afacere. ♢ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorbă, respectiv. [Acc. şi: pricínă] – Din bg. prična.

PRÍCINĂ s. v. acţiune, acuzare, acuzaţie, animozitate, cauză, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discor-die, discuţie, disensiune, dispută, diver-genţă, epilepsie, gâlceavă, imputare, imputaţie, învinovăţire, învinuire, în-vrăjbire, judecată, litigiu, neînţele-gere, obiectiv, proces, reproş, scop, ţel, ţintă, vină, vrajbă, zâzanie.

PRÍCINĂ s. 1. v. cauză. 2. v. prilej. 3. v. chestiune.

prícină s. f., g.-d. art. prícinii; pl. prícini

PRÍCIN//Ă ~i f. 1) Fenomen care provoacă sau care determină apariţia efectului; cauză; motiv; temei. Care-i ~a? ♢ Fără (nici o) ~ nemotivat; fără îndreptăţire. Din ~ că fiindcă; pentru că; deoarece. Din ~a din vina. 2) Motiv al unei acţiuni, manifestări sau stări; temei. A stabili ~a. ♢ A căuta (cuiva) ~ a căuta motiv de ceartă cu cineva. A găsi (cuiva) ~ a găsi cuiva motiv de ceartă. 3) înv. Acţiune judecătorească; proces. ♢ A (nu) se pune de ~ a) a (nu) se opune; a (nu) se împotrivi; b) a (nu) intra în conflict cu cineva. 4) Situaţie neplăcută; necaz. 5) înv. Afacere care necesită rezolvare; treabă; chestiune; problemă. ♢ Cel (cea) cu ~a cel (cea) despre care este vorba. [G.-D. pricinii] /<bulg. priţina