PRINÓS, prinosuri, s.n. (În antichitate) Dar² oferit divinităţii; p. ext. dar² oferit unui stăpânitor. ♦ Fig. Omagiu adus cuiva în semn de devotament, de admiraţie, de recunoştinţă; contribuţie adusă în slujba unei cauze. – Din sl. prinosŭ.

PRINÓS s. v. ofrandă.

PRINÓS s. v. pomană, praznic.

prinós s. n., pl. prinósuri

PRINÓS ~uri n. 1) rel. Dar oferit unei divinităţi; ofrandă; jertfă. 2) rel. Dar oferit unei biserici; ofrandă. 3) Donaţie oferită în semn de veneraţie şi de recunoştinţă; ofrandă; omagiu. 4) fig. Contribuţie la o cauză socială; aport; obol. /<sl. prinosu