PULS, pulsuri, s.n. Mişcare fiziologică ritmică de dilatare şi de contractare a pereţilor arterelor, determinată de creşterea volumului de sânge pompat de inimă. ♢ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietură mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intenţiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simţi) pulsul (unei situaţii) = a înţelege sau a intui exact o situaţie, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mişcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

PULS s. (FIZIOL.) pulsaţie, undă pulsatilă, (pop.) vână, (grecism înv.) sfigmos. (Medicul i-a luat ~ul.)

puls s. n., pl. púlsuri

PULS ~uri n. 1) Dilatare şi contractare ritmică a arterelor sub influenţa sângelui pompat în inimă. ♢ A lua ~ul (cuiva) a număra cuiva bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. 2) Loc unde se simte această dilatare şi contractare ritmică a arterelor. ♢ A prinde (sau a simţi) ~ul (unei situaţii) a intui exact (o situaţie). /<fr. pouls, lat. pulsus

PULS s.n. 1. Dilatare şi contractare ritmică a arterelor datorită pompării sângelui de către inimă în întregul corp. 2. Ritm, mers. [Cf. fr. pouls, lat. pulsum].