ROÁTĂ¹, roţi, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spiţe sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în mişcare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roată = caii (sau boii) rotaşi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zăpăcit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face să se desfăşoare sau a se desfăşura în condiţii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât să funcţioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de maşină sau ansamblu unitar de piese în formă de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemănătoare cu roata (1), având diverse întrebuinţări. ♢ Roata olarului = maşină de lucru rudimentară a olarului, construită dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeşte lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câştigătoare, care este învârtit cu mâna de jucătorul care îşi încearcă norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situaţia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în formă de roată (1), de cerc, de disc. Roată de caşcaval. Roată de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figură pe care o formează mai multe fiinţe sau lucruri aşezate în formă de cerc. ♢ (Adverbial) Şedeau roată în jurul focului. 6. Mişcare circulară; învârtitură, răsucire, rotocol. ♢ Expr. A da roată = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figură de acrobaţie care constă în rotirea corpului prin sprijinirea succesivă pe mâini şi pe picioare. ♢ Roata morţii = acrobaţie care constă în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe pereţii (aproape verticali ai) unei construcţii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortură şi execuţie de formă circulară, folosit în evul mediu. [Pl. şi: roate] – Lat. rota.

ROÁTĂ², roate, s.f. (Înv.) Unitate militară cu un efectiv aproximativ egal cu cel al unei companii. – Din rus., pol. rota (după roată¹).

ROÁTĂ s. v. bătător, bot, companie, depă-nătoare, rât, vârtelniţă.

ROÁTĂ s., adv. 1. s. v. disc. 2. s. v. cerc. 3. adv. circular. (Priveşte ~.)

roátă (cerc) s. f., g.-d. art. róţii; pl. roţi (în expr. şi roáte)

roátă (unitate militară) s. f., g.-d. art. roátei; pl. roáte

ROÁT//Ă¹ roţi f. 1) Parte a unui vehicul, în formă de cerc, care se învârteşte în jurul unei osii, punând vehiculul în mişcare. ♢ A fi cu trei ~e la car a fi smintit. A pune pe ~e a face ceva să funcţioneze normal. A merge ca pe ~e a se desfăşura bine. A fi a cincea ~ la căruţă a fi de prisos. (A fi) cât ~a carului (a fi) foarte mare. A-i lua cuiva boii de la ~e a ruina pe cineva. ~a vremii (sau ~a lumii) mersul evenimentelor. S-a întors ~a se spune despre o situaţie, care s-a schimbat radical. 2) Organ dintr-un sistem tehnic, de formă circulară, care se roteşte în jurul unei axe şi serveşte la transmiterea unei mişcări de rotaţie. ~a morii. 3) Obiect sau produs fabricat în formă de cerc. ~ de frânghie. ~ de caşcaval. ♢ ~a norocului obiect în formă de cerc, la jocurile de hazard, pe care sunt indicate numerele câştigătoare. 4) (în evul mediu) Instalaţie de tortură şi de execuţie a osândi-ţilor. A trage pe ~. 5) Figură în formă de cerc. ♢ A face ~ în jurul cuiva a înconjura pe cineva. A se strânge ~ a forma un cerc. 6) Mişcare circulară; rotire; rotocol. ♢ A se duce de-a ~a a se rostogoli. [G.-D. roţii; în expresii şi roate] /<lat. rota

ROÁT//Ă² ~e f. înv. Subdiviziune militară cu un efectiv egal aproximativ cu o companie. /<rus., pol. rota