SAC, saci, s.m. 1. Obiect confecţionat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea şi la transportarea unor produse; conţinutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conţinutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar şi cu o glugă, folosit mai ales de excursionişti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniţă; rucsac. ♢ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesăţios; b) om care ştie şi povesteşte multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâţa (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârşeşte o faptă rea. A(-şi) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep „cu“ sau „de“ care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlţi sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o reţea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc şi cu gura ţinută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menţine ritmul de respiraţie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care şi oosfera. – Din lat. saccus.

SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat şi însoţit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva îşi exprimă satisfacţia răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. s i k.

SAC s. v. faţă, învelitoare, juvelnic, matcă, matiţă, raniţă, rucsac, săculeţ, sedilă.

SAC s. 1. (ANAT.) sac aerian = sac pulmonar; sac pericardic v. pericard; sac pulmonar v. sac aerian; sac vitelin = vezică ombilicală. 2. (BOT.) sac embrionar = a) macrospor, megaspor. (~ la gimnosperme.); b) macroprotal. (~ la angio-sperme.)

sac s. m., pl. saci

sâc interj.

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea şi transportarea substanţelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ♢ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obţină bunuri în cantitate cât mai mare; nesăţios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâţa în ~ a da de cineva în momentul când săvârşeşte o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (aşa e) şi peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleaşi însuşiri negative. 2) Conţinutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ♢ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă şi cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiţii de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă şi adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus

sac, saci

sâc!, interj. (reg.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă oilor.