SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături, s.f. Obiect spart în bucăţi (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [Var.: sfărmătúră s.f.] – Sfărâma + suf. -ătură.

SFĂRÂMĂTÚRĂ s. v. fracţie.

SFĂRÂMĂTÚRĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucăţică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din ...)

sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri

SFĂRÂMĂTÚR//Ă ~i f. Lucru spart în bucăţi mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură