STOMÁC, stomacuri, s.n. Parte a aparatului digestiv, la om şi la animalele superioare, în formă de pungă, situată între esofag şi duoden, în care se face digestia alimentelor; foale. ♢ Expr. (Fam.) A nu avea (pe cineva) la stomac = a nu putea suferi (pe cineva). (Fam.) A-şi pune stomacul la cale = a-şi potoli foamea, a mânca. [Var.: (înv.) stomáh s.n.] – Din sl. stomahŭ.

STOMÁC s. 1. v. burduhan. 2. (ANAT.) stomac glandular v. cheag; stomac măcinător v. pipotă. 3. (înv. şi pop.) maţe (pl.), (pop.) burtă, inimă, pântece, rânză, (reg.) foale, moară, râşniţă, rumegătoare, rumegătură, rumeguş, (Ban.) târfă, (înv.) bandor, (fam.) pipotă, ramazan. (Dureri de ~.)

stomác s. n., pl. stomácuri

STOMÁC ~uri n. (la om şi la animalele superioare) Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele. Durere de ~. ♢ A nu avea (pe cineva) la ~ a nu suporta (pe cineva). A-şi pune ~ul la cale a mânca bine. /<ngr. stómahos, sl. stomahu

stomac, pântece