TĂTÁRCĂ, tătarce, s.f. 1. Tătăroaică. 2. Iapă de soi tătăresc. 3. Haină lungă, îmblănită, purtată de tătari. 4. Specie de dovleac uscat, golit de miez, întrebuinţat ca ploscă sau ca felinar. – Tătar + suf. -că.

TĂTÁRCĂ s. tătăroaică, (reg.) tătăriţă, tătăroaie.

TĂTÁRCĂ s. v. hrişcă, mătură, tărtăcuţă.

tătárcă (persoană, iapă, haină) s. f., g.-d. art. tătárcei; pl. tătárce

tătárcă (dovleac golit de miez) s. f., g.-d. art. tătărcii; pl. tătărci

TĂTÁR//CĂ ~ce f. 1) Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, cu frunze dinţate şi cu fructe gălbui, bombate la capăt şi alungite spre coadă; tidvă. 2) Vas făcut din fructul uscat şi golit de miez al acestei plante, folosit pentru băut; tidvă. /tătar + suf. ~că