TOPÓR, topoare, s.n. Unealtă pentru tăiat copaci, pentru despicat lemne etc., formată dintr-un corp de oţel cu tăiş la un capăt şi cu un orificiu la partea opusă, în care se fixează o coadă de lemn tare. ♢ Loc. adj. şi adv. Din topor = fără fineţe; grosolan, necioplit. ♢ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutăţi mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie. – Din sl. toporŭ.

TOPÓR s. (prin Bucov.) manea. (A tăia lemne cu ~ul.)

topór s. n., pl. topoáre

TOP//ÓR ~oáre n. Unealtă formată dintr-un corp de oţel cu tăiş şi cu o gaură în care se fixează o coadă de lemn, folosit pentru tăiat lemne. ♢ (Ca) din ~ grosolan; necioplit. Coadă de ~ om servil prin intermediul căruia se fac lucruri condamnabile. /<sl. toporu