USTURÁ, pers. 3 ústură, vb. I. Tranz. A provoca cuiva o senzaţie dureroasă de înţepătură, de urzicare sau de arsură. ♦ Fig. A provoca cuiva o durere fizică sau morală; a lovi, a îndurera. – Lat. ustulare.

usturá vb., ind. prez. 3 sg. ústură, imperf. 3 sg. usturá

A USTURÁ pers 3 ústură tranz. 1) (în construcţii cu sens pasiv) A supune unei senzaţii dureroase (prin urzicare, înţepare, arsură etc.). Îl ustură limba. 2) (fiinţe) A face să sufere, provocând dureri fizice sau morale. ♢ ~ (pe cineva) inima (sau la inimă) a simţi o extraordinară durere sufletească. /<lat. ustulare