UZÁNŢĂ, uzanţe, s.f. Practică uzuală; regulă, obicei statornicit. – Din fr. usance, it. usanza.

UZÁNŢĂ, uzánţe, s.f. 1. Mod de a proceda, de a lucra propriu pentru un anumit lucru, pentru o anumită activitate. 2. Obicei, datină, cutumă; uzaj (2). 3. (Jur.) Uzanţe diplomatice = totalitatea practicilor în relaţiile diplomatice dintre state. (din fr. usance, it. usanza)

UZÁNŢĂ s. 1. v. datină. 2. v. cutumă. 3. obicei, regută, rânduială, tipic, uz, (înv.) şart. (Care e ~ în aceste împrejurări?) 4. v. convenienţă.

uzánţă s. f., g.-d. art. uzánţei; pl. uzánţe

UZÁNŢ//Ă ~e f. Obicei statornicit de mult timp; practică uzuală; convenienţă; convenţie. /<fr. usance, it. usanza