AŞEZÁRE, aşezări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) aşeza şi rezultatul ei. 2. Loc unde se află (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinţe, de construcţii care alcătuiesc un mediu de viaţă umană. 3. (Rar) Mod de organizare (socială). – V. aşeza.

AŞEZÁRE s. v. astâmpăr, aşezământ, calm, fundaţie, linişte, odihnă, pace, repaus, tihnă.

AŞEZÁRE s. 1. instalare, plasare. (~ lui într-un fotoliu.) 2. v. aşternere. 3. v. stabilire. 4. v. amplasare. 5. v. aranjare. 6. v. alcătuire. 7. (concr.) amplasament, amplasare, loc, poziţie, (rar) situare, situaţie, (înv.) aşezământ, pusăciune, pusătură, pusoare, stat. (Prin ~ e o localitate pitorească.) 8. (concr.) aglomeraţie, localitate, (înv.) politie. (O ~ umană.) 9. (concr.) adăpost, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş, (reg.) sălaşnă, (Transilv., Ban. şi Bucov.) cortel, (înv.) locaş, mutare, mutat, odaie, sat, sălăşluinţă, sălăşluire, şedere, şezământ, şezut, (fig.) bârlog, cuib, culcuş. (Unde îşi are ~?) 10. (concr.) sălaş, şatră. (~ de ţigani.)

aşezáre s. f., g.-d. art. aşezării; pl. aşezări

AŞEZ//ÁRE ~ări f. 1) v. A AŞEZA şi A SE AŞEZA. 2) Loc unde s-a stabilit o comunitate umană; grup de locuinţe; localitate. ~ omenească. /v. a (se) aşeza