ABŢÍNE, abţín, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reţine, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunţa, a nu-şi exprima părerea sau votul; a se ţine departe de o activitate. – Din fr. (s')abstenir (după ţine).

abţíne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunţa, a nu-şi exprima punctul de vedere. (< fr. s'abstenir, lat. abstinere)

ABŢÍNE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reţine, a se stăpâni.

abţíne vb. → ţine

A SE ABŢÍNE mă abţín intranz. 1) A renunţa voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-şi exprima părerea sau votul. /<fr. [s']abstenir

ABŢÍNE vb. III. refl. A se stăpâni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s'abstenir, după ţine].

!abţiné (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abţín, 2 sg. te abţíi, 1 pl. ne abţínem, 2 pl. vă abţíneţi, 3 pl. se abţín; conj. prez. 3 să se abţínă; ger. abţinấndu-se; part. abţinút