abdicá vb. intr. 1. a renunţa la tron, la un drept. 2. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna. 3. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate. (< fr. abdiquer, lat. abdicare)

ABDICÁ, abdíc, vb. I. Intranz. A renunţa la tron. ♦ Fig. A renunţa la ceva, a ceda (în faţa greutăţilor). – Din fr. abdiquer, lat. abdicare.

A abdica ≠ a înscăuna

ABDICÁ vb. (POL.) (înv.) a se prosti, (înv. fig.) a coborî. (A ~ de la tronul împărăţiei.)

abdicá vb., ind. prez. 1 sg. abdíc, 3 sg. şi pl. abdícă

A ABDICÁ abdíc intranz. 1) (despre regi) A renunţa la tron. 2) fig. (despre persoane) A renunţa la ceva (din cauza greutăţilor apărute). ~ de la principii. /<lat. abdicare, fr. abdiquer

ABDICÁ vb. I. intr. A renunţa, voluntar sau constrâns, la tron. ♦ (Fig.) A renunţa la ceva, a se resemna; a se lăsa de... [< fr. abdiquer, cf. lat. abdicare].