ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Şmecher, descurcăreţ. – Din fr. habile, lat. habilis.

abíl¹, -ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput. 2. (jur.) apt a îndeplini condiţiile cerute de lege. (< fr. habile, lat. habilis)

-ábil² elem. „posibil“ (< fr. -able, cf. lat. abilis)

Abil ≠ inabil, neîndemânatic, stângaci

ABÍL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcăreţ. (Om~.) 3. şiret, şmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânăr ~.)

abíl adj. m., pl. abíli; f. sg. abílă, pl. abíle

ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care vădeşte agerime (în mişcări); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie şi inteligenţă; iscusit. 3) rar Care se orientează uşor în situaţii diferite; descurcăreţ. /<fr. habile, lat. habilis

ÁBÍL, -lă adj. Dibaci, iscusit -Din fr. Habile

ABÍL, -Ă adj. 1. Îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit. ♦ Şmecher. 2. (Jur.; despre o persoană) Care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept. [Cf. fr. habile, lat. habilis].

ábíl (-lă), adj. – Dibaci, iscusit. < Fr. habile. Accentul este indiferent. – Der. abilita, vb.; abilitate, s.f., din fr.