ABRUTIZÁ, abrutizez, vb. I. Tranz. şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde însuşirile morale, specific umane; a deveni sau a face să devină insensibil, asemănător cu un animal, cu o brută; a (se) îndobitoci, a (se) dezumaniza. – După fr. abrutir.

abrutizá vb. tr., refl. a face să-şi piardă, a-şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (se) dezumaniza. (după fr. abrutir)

A (se) abrutiza ≠ a (se) civiliza, a (se) înnobila

ABRUTIZÁ vb. a (se) animaliza, a (se) dezumaniza, a se îndobitoci. (Băutura l-a ~.)

abrutizá vb. (sil. -bru-), ind. prez. 1 sg. abrutizéz; 2 sg. abrutizézi, 3 sg. şi pl. abrutizeáză

A SE ABRUTIZ//Á mă ~éz intranz. A se transforma în brută; a-şi pierde însuşirile umane şi morale. [Sil. a-bru-] /<fr. abrutir

A ABRUTIZ//Á ~éz tranz. A face să se abrutizeze. /<fr. abrutir

ABRUTIZÁ vb. I. tr., refl. A-şi pierde sau a face să-şi piardă însuşirile umane, devenind asemănător unui animal; a (se) îndobitoci. [< fr. abrutir].