ABSENTÁ, absentez, vb. I. Intranz. (Despre persoane) A lipsi dintr-un loc (unde ar fi trebuit să se găsească), a nu fi de faţă. – Din fr. (s')absenter, lat. absentare.

absentá vb. I. intr. a lipsi, a fi absent. II. refl. a se îndepărta, a se separa de sine. (< fr. absenter, lat. absentare)

absénţă s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr-un loc; inexistenţă. 2. pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei. 3. (fig.) neatenţie, distracţie. (< fr. absence, lat. absentia)

ABSÉNŢĂ, absenţe, s.f. 1. Lipsă a unei fiinţe sau a unui obiect din locul unde ar fi trebuit să se afle. ♦ (Concr.) Semn cu care se notează această lipsă. 2. Pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei; leşin. 3. Lipsă de atenţie, distracţie, indiferenţă a cuiva. – Din fr. absence, lat. absentia.

A absenta ≠ a asista, a se afla

Absenţă ≠ prezenţă

ABSÉNŢĂ s. 1. lipsă, (rar) lipsire. (~ lui a fost remarcată.) 2. v. distracţie.

ABSENTÁ vb. a lipsi. (~ de la şcoală.)

absentá vb., ind. prez. 1 sg. absentéz, 3 sg. şi pl. absenteáză

absénţă s. f., g.-d. art. absénţei; pl. absénţe

ABSÉNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă a unei persoane din locul unde ar trebui să fie. 2) Semn ce marchează această lipsă. 3) fig. Lipsă de interes; indiferenţă; neatenţie; dezinteres. /<fr. absence, lat. absentia

A ABSENT//Á ~éz intranz. A fi absent; a lipsi. ~ nemotivat. /<lat. absentare, fr. [s']absenter

ABSENTÁ vb. I. intr. A lipsi de undeva (unde trebuia să fie). [P.i. -tez. / < fr. absenter, cf. lat. absentare].

ABSÉNŢĂ s.f. 1. Lipsă a unei fiinţe sau a unui lucru (dintr-un loc unde ar fi trebuit să fie). 2. Pierdere bruscă şi de scurtă durată a cunoştinţei. ♦ (Fig.) Neatenţie, distracţie; indiferenţă. [Cf. fr. absence, lat. absentia].