ABSÓRBŢIE, absorbţii, s.f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid încorporează prin difuzie din afară o substanţă oarecare. ♦ Micşorare sau anulare a intesităţii unei radiaţii care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a reţine, filtra etc. razele de lumină care dăunează ochiului. 2. Proces de pătrundere a apei, a substanţelor minerale şi organice, precum şi a gazelor în celulele organismului. ♢ Absorbţie intestinală = pătrunderea în sânge şi în limfă a produşilor rezultaţi din digestia alimentelor. 3. Încrucişare repetată a unei rase perfecţionate cu una ameliorată în scopul îmbunătăţirii radicale a acesteia. [Var.: absorbţiúne s.f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.

absórbţie s. f. 1. încorporare a unei substanţe oarecare de către un corp lichid sau solid, de către celule, ţesuturi sau organe. 2. mişcare a intensităţii unei radiaţii care trece printr-un corp, datorită pierderii de energie. 3. încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată. 4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societăţi în beneficiul uneia dintre ele. 5. (jur.) drept al unei instanţe superioare de a lua din competenţa instanţelor inferioare o cauză în curs de judecare. (< fr. absorption, lat. absorptio)

Absorbţie ≠ desorbţie

ABSÓRBŢIE s. încorporare, resorbţie, (înv.) sorbire.

absórbţie s. f. → sorbţie

ABSÓRBŢI//E ~i f. Fenomen prin care un corp solid sau lichid încorporează o substanţă oarecare din afară; absorbire. [G.-D. absorbţiei; Sil. -sorb-ţi-e] /<fr. absorption, lat. absorptio, ~onis

ABSÓRBŢIE s.f. 1. Fenomen prin care un lichid sau un solid încorporează din afară o substanţă oarecare; absorbire. ♦ Extragere, aspirare. 2. Pierdere de energie a unei radiaţii care trece printr-un corp. 3. Încrucişare a unei rase perfecţionate cu una neameliorată. [Var. absorbţiune s.f. / cf. fr. absorption, lat. absorptio].