AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s.m. şi f., s.n. 1. S.m. şi f. Persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o şi subordonându-i-se). 2. S.n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurări dificile); asistenţă acordată cuiva; ajutorinţă. ♢ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept bănesc acordat salariaţilor în cazul pierderii temporare a capacităţii de muncă. ♦ Sprijin bănesc. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Strigăt al celor care se află în primejdie. – Lat. ajutor, -is, adjutorium.

AJUTÓR s., interj. 1. s. asistenţă, ocrotire, protecţie, sprijin, (livr.) recurs, (înv. şi pop.) ajutorinţă, (înv. şi reg.) ajutorie, sprijoană, (înv.) sprijineală, (turcism înv.) iamac. (I-a mulţumit pentru ~ul lui.) 2. s. concurs, oficii (pl.), serviciu, sprijin. (Vă ofer ~ul meu.) 3. s. concurs, contribuţie, sprijin. (~ul lui a fost hotărâtor.) 4. s. ocrotire, patronaj, protecţie, sprijin, tutelă, (rar) tutelaj. (Orfelinatul se bucura de ~ul unei societăţi.) 5. s. v. milă. 6. s. reazem, sprijin, sprijinitor, (fig.) toiag. (Ea era ~ul bătrâneţelor lui.) 7. s. v. asistent. 8. s. auxiliar, sprijin. (Documentarea i-a fost un ~ preţios.) 9. interj. săriţi! (~!, mă omoară!)

ajutór (persoană) s. m., pl. ajutóri

ajutór (sprijin, asistenţă) s. n., pl. ajutoáre

AJUTÓR¹ ~i m. Persoană care ajută pe cineva într-o situaţie dificilă. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

AJUT//ÓR² ~oáre n. Susţinere materială sau morală; sprijin; reazem. A da ~. ♢ A da o mână de ~ a ajuta pe cineva. /<lat. adjutorium, adjutor, ~is

ajutór (-oáre), s.n. – 1. Sprijin. – 2. Persoană care ajută, auxiliar. – 3. Locţiitor, adjunct. Mr. ağutor, megl. jutor. Lat. adiūtōrium (Cipariu, Gram., 62; Puşcariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173; DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov. ajutori. – Der. ajutora, vb., pe care DAR îl consideră a fi reprezentant al unui lat. *adiūtŭlāre, şi Candrea al lui *adiūtōriāre, ambele fiind de prisos, deoarece vb. se explică prin mijloacele interne ale rom.; ajutori, vb. (a ajuta); ajutorie, s.f. (ajutor, asistenţă); ajutorinţă, s.f. (ajutor; contribuţie impusă în Mold., în sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu); ajutornic, adj. (milostiv); neajutorat, adj. (lipsit de ajutor).