ALÁC s.n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeţ, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. a l a k o r.

ALÁC s. (BOT.; Triticum monococcum) (reg.) tenchi, secară-albă.

alác s. n., (spice) pl. aláce

ALÁ//C ~ce n. Specie de grâu care se cultivă în regiunile de munte. /cf. ung. alakor

alác, s.m. – Specie de grîu foarte rezistentă. Origine obscură. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemănătoare celei care a dat álaga în sp. (lat. *alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este dificilă. În general se admite că etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. străin (Drăganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Şi mai îndoielnică este legătura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugerează alb. lakër „verdeaţă“, din gr. λάϰανον.