ALÁI, alaiuri, s.n. Mulţime de oameni care însoţeşte o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ♢ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulţime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulţime. ♦ (Înv.) Suită care întovărăşea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay.

ALÁI s. 1. cortegiu, suită, (înv.) ecpaia, paradă, saltanat, tacâm. (~ domnesc.) 2. v. procesiune. 3. v. fast.

alái s. n., pl. aláiuri

ALÁ//I ~iuri n. Grup de persoane care însoţeşte o ceremonie sau un demnitar; suită; cortegiu; escortă; convoi. ♢ ~ domnesc suită care întâmpină sau petrece un domnitor. Cu (mare) ~ cu pompă; cu fast. [Sil. a-lai] /<turc. alay

Alai, Sustinatori „A venit cu toata ~“ = A venit cu toti de-ai lui

Alai, Sustinatori „A venit cu toata ~“ = A venit cu toti de-ai lui

Alai, Sustinatori „A venit cu toata ~“ = A venit cu toti de-ai lui

Alai, Sustinatori „A venit cu toata ~“ = A venit cu toti de-ai lui

Alai, Sustinatori „A venit cu toata ~“ = A venit cu toti de-ai lui

Alai, Sustinatori „A venit cu toata ~“ = A venit cu toti de-ai lui

alái (-iuri), s.n. – 1. Cortegiu, suită. – 2. Pompă, ceremonial. – 3. Adunare zgomotoasă, şleahtă. Mr. alae. Tc. alay (Şeineanu, II, 14; Roesler 581; Lokotsch 51); cf. ngr. ἀλάϊ, bg., sb. alai.