ALBEÁŢĂ s.f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albéţe s.f.] – Alb + suf. -eaţă.

ALBEÁŢĂ s. 1. (rar) albiciune, albime. (~ unui obiect.) 2. v. leucom. 3. v. cataractă.

albeáţă s. f., g.-d. art. albéţii; (lumină) pl. albéţi

ALBEÁŢ//Ă f. 1) Culoare albă. ~a zăpezii. 2) Stare patologică constând în apariţia pe cornela ochiului a unor pete albe; leucom. [G.-D. albeţii; Sil. -bea-] /alb + suf. ~eaţă