ALTÍŢĂ, altiţe, s.f. Porţiune ornamentală prin alesătură sau prin cusătură în partea de sus a mânecilor iilor. – Cf. sb. l a t i c a.

ALTÍŢĂ s. (prin Transilv.) broschiţă. (Ie cu ~e.)

altíţă s. f., g.-d. art. altíţei; pl. altíţe

ALTÍŢ//Ă ~e f. Broderie care se face pe umerii iilor. /cf. sb. latica

altíţă (-ţe), s.f. – Broderie pe partea superioară a mînecii la ie sau cămaşă. Lat. altĭtia, de unde it. altezza. Se explică prin poziţia relativă a broderiei; partea inferioară a mînecii, cînd este brodată, nu se poate numi astfel. După Cihac, Hasdeu şi DAR, din sb. latica „margine de rochie“ (de unde, în Ban., var lătiţă); este posibil însă ca cuvîntul sb. să provină din rom. Este dubletul lui alteţă, s.f., din it. (sec. XIX).