ALUNECÁ, alúnec, vb. I. Intranz. 1. A-şi pierde echilibrul, călcând pe o suprafaţă lucioasă (şi a cădea, a se prăbuşi). 2. A se mişca lin, fără a întâmpina vreo rezistenţă; (despre două corpuri aflate în contact) a se deplasa unul faţă de celălalt tangenţial, fără a se rostogoli; a se strecura uşor. 3. Fig. A se abate, a se lăsa ispitit; a greşi. [Var.: lunecá vb. I] – Lat. lubricare.

ALUNECÁ vb. 1. a se da, a luneca. (~ pe gheaţă.) 2. v. deplasa. 3. (înv. şi pop.) a scăpăta. (~ şi cade.)

alunecá vb., ind. prez. 1 sg. alúnec, 3 sg. şi pl. alúnecă

A ALUNECÁ alúnec intranz. 1) A călca (din neatenţie) pe o suprafaţă lucioasă, pierzându-şi echilibrul (şi căzând). 2) A se mişca lin. 3) (despre două corpuri în contact) A se deplasa tangenţial unul faţă de celălalt fără rostogolire. ♢ ~ printre degete a) a fi greu de prins; b) a scăpa de sub supraveghere. 4) fig. A încălca anumite norme, principii; a greşi. /<lat. lubricare