AMANÉT, amanete, s.n. Gaj. ♦ (Înv.) Ostatic. – Din tc. emanet, ngr. amanáti.

AMANÉT s. gaj, garanţie, (pop.) chezăşie, zălog, (înv. şi reg.) rămas, (înv.) otaj. (Lasă drept ~ un inel.)

amanét s. n., pl. amanéte

AMANÉT ~e n. Obiect de valoare lăsat sau luat drept garanţie; gaj; zălog. A pune ~. A da ~. /<turc. emenet, ngr. amanáti

amanét (-turi), s.n. – Garanţie, cauţiune. – Mr. amînete, megl. amanet. Tc. amanet, emanet (Roesler 587; Şeineanu, II, 19; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμανέτι, alb., bg., sb. amanet. – Der. amaneta, vb. (a pune ceva ca amanet).