AMEŢÍ, ameţesc, vb. IV. 1. Intranz. şi tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de ameţeală; fig. a (se) zăpăci. 2. Refl. şi tranz. A (se) îmbăta (uşor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus „beat“).

A (se) ameţi ≠ a (se) dezmeţi, a (se) dezmetici

AMEŢÍ vb. 1. v. buimăci. 2. v. îmbăta.

ameţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ameţésc, imperf. 3 sg. ameţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ameţeáscă

A SE AMEŢ//Í mă ~ésc intranz. A se îmbăta uşor; a se chercheli. /<lat. ammattire

A AMEŢ//Í ~ésc 1. tranz. 1) A face să fie cuprins de ameţeală. 2) A face să se ameţească. 2. intranz. 1) A fi cuprins de ameţeală. 2) fig. A deveni buimatic; a se năuci; a se buimăci; a se ului; a se zăpăci; a se pierde. /<lat. ammattire

ameţí (-ţésc, -ít), vb. – 1. a se zăpăci. – 2. A-şi pierde capul. – 3. A se îmbăta (uşor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuială, a da rasol. Lat. *ammatteāre, de la *mattea „băţ, par“; cf. it. ammazare „a omorî“, sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost „a lovi, a bate pînă la pierderea cunoştiinţei“, de unde mai tîrziu în it. „a omorî“, şi în rom. „a lăsa, a rămîne fără cunoştinţă“. Schimbarea de conjug. este firească la vb. incoative. După Puşcariu, ZRPh., XXXII, 717 şi DAR, din lat. *ammatῑre, de la *mattus, de unde it. matto „nebun“, ammattire „a înnebuni“ (cf. REW 5401 şi 5428); însă în rom. nu este atestat *mattus, în timp ce *mattea s-a păstrat, cf. măciucă; în plus, evoluţia semantică pare mai convingătoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la *amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. ameţeală, s.f. (zăpăceală, vertij, tulburare; Arg., plictiseală, lucru searbăd); ameţítor, adj. (care provoacă ameţeala).