AMIÁZĂ, amiezi, s.f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălţării maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ♢ Loc. adj. De amiază = de prânz, de la ora prânzului. ♢ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Zenit. 3. (Reg.) Masă principală care se ia aproximativ la jumătatea zilei; prânz. 4. (Înv.) Miazăzi, sud. [Var.: amiáz, amiéz s.n., amiázi, amiázăzi s.f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem).

AMIÁZĂ s. v. prânz.

amiáză s. f., g.-d. art. amiézii; pl. amiézi

AMIÁZ//Ă amiézi f. 1) Mijlocul zilei, când soarele se ridică la înălţimea maximă pe cer. ♢ Ziua-n ~a mare a) în toiul zilei; b) în văzul tuturor. 2) art. Odihna de după masă. ♢ A face ~a a dormi puţin după masă. [G.-D. amiezii; Sil. -mia-] /<lat. ad meridiam diem

amiáză s.f. – Mijlocul zilei, ora 12. – Var. amiazi, namiază, nămiezi. Lat. medῑ die, de unde în lat. clasică meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se foloseşte în Trans. de V. cu forma mńezi „prînz“. – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).