AMORŢÍ, amorţesc, vb. IV. Intranz. (Despre fiinţe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacţiona la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-şi pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

A amorţi ≠ a se dezmorţi

AMORŢÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ ţesutul dureros.) 2. a înţepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)

amorţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amorţésc, imperf. 3 sg. amorţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. amorţeáscă

amorţí (-ţésc, -ít), vb. – A deveni insensibil; a lăsa în nesimţire; a înţepeni. – Mr. amurţăscu, amurţire, megl. anmurţǪs. Lat. *ammŏrtῑre (Puşcariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorţeală, s.f.; amorţitor, adj. (care amorţeşte); amorţitură, s.f. (amorţeală).