ANAHORÉT, -Ă, anahoreţi, -te, s.m. şi f. (Rar) Pustnic. – Din fr. anachorète, lat. anachoreta.

ANAHORÉT s. v. pustnic.

anahorét s. m., pl. anahoréţi

ANAHORÉT, -Ă s.m. şi f. (Liv.) Călugăr(iţă) care trăieşte retras(ă), pustnic(ă). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète].

anahorét (-ţi), s.m. – Pustnic. – Var. (înv.) anahorit. Ngr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν „a se îndepărta“. Sec. XVII. Fonetismul a fost introdus în sec. XIX, pe baza fr. anachoréte şi a pronunţării erasmice a cuvîntului gr.