ANTITÉZĂ, antiteze, s.f. 1. Opoziţie dialectică între două fenomene, idei, judecăţi etc. ♦ Figură de stil bazată pe opoziţia dintre două idei, fenomene, situaţii, personaje, expresii etc., care se pun reciproc în relief. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teză-antiteză-sinteză, care neagă teza. – Din fr. antithèse.

ANTITÉZĂ s. opoziţie. (Relaţii de ~.)

antitéză s. f. → teză

ANTITÉZ//Ă ~e f. 1) Opoziţie între două sau mai multe idei, noţiuni, acţiuni; contrast. 2) log. Judecată opusă tezei. 3) Figură de stil bazată pe contrastul dintre două cuvinte, noţiuni, personaje. 4) (în filozofia lui Hegel) A doua etapă a triadei. /<lat. antithesis, fr. antithese

ANTITÉZĂ s.f. 1. Opoziţie între două idei, între două noţiuni, între două teze. 2. Figură de stil bazată pe contrastul dintre două idei care se pun în relief una pe cealaltă. 3. Judecată opusă unei alte judecăţi, numită teză. ♦ (În filozofia lui Hegel) A doua etapă a triadei; negaţie, opoziţie. [< fr. antithèse, cf. lat., gr. antithesis – opoziţie].