APĂRÁRE, apărări, s.f. Acţiunea de a (se) apăra. ♢ Loc. vb. A lua apărarea = a apăra (pe cineva sau ceva). ♦ (Mil.) Una din formele principale de luptă, care urmăreşte oprirea ofensivei inamicului; totalitatea măsurilor luate în acest scop. ♦ (Concr.) Parte într-un proces care apără cauza cuiva. ♦ (Concr.) Totalitatea jucătorilor dintr-o echipă sportivă care au rolul de a apăra sau proteja poarta proprie. – V. apăra.

Apărare ≠ acuzare, atac

APĂRÁRE s. 1. ferire, ocrotire, păzire, protejare, (livr.) salvgardare, (înv. şi pop.) oblăduire. (~ ţării de primejdii.) 2. ocrotire, protecţie, sprijin, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) apărământ, scuteală, scutinţă, scutire, (fig.) scut. (~ împotriva incendiilor.) 3. asigurare, pază, protecţie, protejare, securitate, siguranţă. (Măsuri de ~.) 4. v. pledare, susţinere. (~ cauzei cuiva.) 5. (livr.) prezervare, prezervaţie. (Instinctul de ~.) 6. v. defensivă.

apăráre s. f., g.-d. art. apărării; pl. apărări

APĂR//ÁRE ~ări f. 1) v. A APĂRA şi A SE APĂRA. 2) Formă de luptă care constă în respingerea atacurilor inamicului, menţinând poziţiile ocupate. 3) Totalitate a măsurilor luate pentru oprirea ofensivei inamicului. 4) Parte care apără cauza cuiva în faţa unei instanţe judecătoreşti. 5) Totalitate a jucătorilor dintr-o echipă sportivă care apără poarta proprie. [G.-D. apărării] /v. a (se) apăra