APOPLEXÍE, apoplexii, s.f. Pierdere bruscă a cunoştinţei şi a posibilităţii de mişcare, datorată în special unei hemoragii cerebrale.

APOPLEXÍE, apoplexii, s.f. 1. Pierdere bruscă a cunoştinţei şi a sensibilităţii, cauzată de obicei de o hemoragie cerebrală; atac, dambla, ictus apoplectic. 2. Concentrare bruscă de sânge într-un organ. – Din fr. apoplexie, lat. apoplexia.

APOPLEXÍE s. (MED.) ictus apoplectic, (pop.) atac, dambla, (înv. şi reg.) cataroi, (reg.) şlag, (prin Transilv.) gută.

apoplexíe s. f., (sil. -ple-), art. apoplexía, g.-d. art. apoplexíei; pl. apoplexíi, art. apoplexíile

APOPLEXÍ//E ~i f. Stare patologică care constă în pierderea bruscă a cunoştinţei, cauzată de o hemoragie cerebrală. [G.-D. apoplexiei; Sil. -po-ple-] /<fr. apoplexie, lat. apoplexia

APOPLEXÍE s.f. Suprimare subită a funcţiilor unui organ, a mişcării şi a sensibilităţii, cauzată de o hemoragie cerebrală sau de astuparea unui vas capilar, fără ca respiraţia şi circulaţia să fie întrerupte. [Gen. -iei. / < fr. apoplexie, cf. lat., gr. apoplexia].

apoplexíe (-íi), s.f. – Atac cerebral, dambla. Ngr. ἀποπληξία (sec. XVII) şi mai tîrziu din fr. apoplexie. – Der. (din fr.) apoplectic, adj.