APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviinţa o acţiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeaşi părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

A aproba ≠ a dezaproba, a reproba, a refuza, a respinge

APROBÁ vb. a accepta, a admite, a consimţi, a încuviinţa, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. şi pop.) a se prinde, (înv. şi reg.) a se pleca, (Mold. şi Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulţumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)

aprobá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprób, 3 sg. şi pl. apróbă; 1 pl. aprobăm

A APROBÁ aprób tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susţine, exprimându-şi acordul; a consimţi; a încuviinţa. 2) (cereri, propuneri) A soluţiona în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimţi în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /<lat. approbare

APROBÁ vb. I. tr. A încuviinţa o părere etc.; a-şi da consimţământul, a fi de acord. ♦ A consimţi în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprób. / < lat. approbare].

aprobá (-b, -át), vb. – A încuviinţa ceva, a fi de aceeaşi părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.