APTITÚDINE, aptitudini, s.f. Însuşire psihică individuală care condiţionează îndeplinirea în bune condiţii a unei munci, a unei acţiuni; aplicaţie, înclinaţie, dar². – Din lat. aptitudo, -inis, fr. aptitude.

APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicaţie, atracţie, chemare, dar, har, înclinare, înclinaţie, înzestrare, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, talent, vocaţie, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Şi-a demonstrat din plin ~ pentru ...) 2. v. simţ. 3. v. facultate.

aptitúdine s. f., g.-d. art. aptitúdinii; pl. aptitúdini

APTITÚDIN//E ~i f. Atracţie înnăscută (spre o anumită activitate); dispoziţie firească; înclinaţie; vocaţie; facultate; capacitate. /<fr. aptitude, lat. aptitudio, ~inis

APTITÚDINE s.f. Înclinare, dispoziţie naturală; destoinicie, pricepere. [Cf. fr. aptitude].