APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aştri) A dispărea sub orizont; a asfinţi, a scăpăta. ♦ Fig. A-şi pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ♢ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-şi pierde poziţia, faima; a decădea. – Lat. apponere.

A apune ≠ a răsări

APÚNE vb. a asfinţi, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinţi, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.)

apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. şi pl. apúnă; ger. apunând; part. apús

A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre aştri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinţi; a coborî; a scăpăta. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a decădea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viaţa; a muri; a deceda; a răposa; a se sfârşi. /<lat. apponere

apúne (-n, -ús), vb. – 1. (Despre soare şi aştri) A asfinţi, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna“ (Şeineanu, Semasiol., 181; Puşcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub“ sau „a coborî“, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă“). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii“. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s.n. (asfinţit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade“, cf. alb. serpont „crepuscul“ (Meyer 381).