ARGÁT, -Ă, argaţi, -te s.m. şi f. (Rar la f.) Servitor, slugă angajată(în trecut) pentru muncile agricole, creşterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului. – Din bg. argat, ngr. argátis.

ARGÁT s. slugă, (înv. şi reg.) curtean, (prin Transilv.) biriş, (înv.) celednic. (~ la o moşie.)

argát s. m., pl. argáţi

ARGÁ//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană care munceşte la stăpân în schimbul unei plăţi; slugă; rândaş; servitor. /<ngr. argátis

argát (-ţi), s.m. – Servitor, slugă, grăjdar, ajutor la câmp. – Mr., megl. argat. Ngr. ἀργάτης, deformare de la ὲργάτης „muncitor“ (Roesler 564; Murnu 6; Sandfeld 18); cf. alb., sb. argat, tc. irgat, bg. argatin. – Der. argată, s.f. (servitoare); argăţesc, adj.; argăţi, vb. (a munci ca argat; a fi în slujba cuiva); argăţie, s.f.; argăţime, s.f. (mulţime de argaţi). Din rom. a trecut în rut. arhát (Miklosich, Wander., 10).