ARGÍNT (1) s.n., (2) arginţi, s.m. 1. S.n. (Adesea fig.) Metal preţios de culoare albă strălucitoare, maleabil şi ductil, cu o mare conductibilitate electrică. ♦ Nuntă de argint = a douăzeci şi cincea aniversare a căsătoriei cuiva; petrecere organizată cu acest prilej. ♦ Compus: (pop.) argint-viu = a) mercur; b) fig. om plin de energie. 2. S.m. (Mai ales la pl.) Ban¹, para³. – Lat. argentum.

argínt (ban) s. m., pl. argínţi

argínt (metal) s. n., (specii, obiecte) pl. argínturi; simb. ag

ARGÍN//T n. Metal preţios de culoare albă strălucitoare, meleabil şi ductil, cu mare conductibilitate electrică şi calorică, având diferite întrebuinţări (la baterea monedelor, în giuvaiergie, în fotografie etc.). Bani de ~. ♢ Nuntă de ~ aniversare a douăzeci şi cinci de ani de la căsătorie. ~ viu a) mercur; b) om iute, plin de energie. /<lat. argentum

argínt s.n. – 1. Metal preţios de culoare albă strălucitoare. – 2. Argintărie, obiecte de argint. – 3 (S.m.) Monedă de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, răzint, istr. arzint. Lat. argentum (Puşcariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginţi se foloseşte numai cu sensul 3. Numele de mercur apare încă în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s.m., care poate fi de formaţie internă (Puşcariu 117; REW 638, şi DAR îl derivă din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintărie, s.f. (argint bătut; argintărie; tacîmuri de argint); argintăriţă, s.f. (plantă chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteală, s.f. (argintare); arginti, vb.; arginţică, s.f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.