ÁRTĂ, arte, s.f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice şi care foloseşte mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o ţară etc.) care aparţin acestei activităţi. ♢ Loc. adj. De artă = artistic. ♢ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare şi anumite cunoştinţe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

ÁRTĂ s. 1. v. măiestrie. 2. artă abstractă v. abstracţionism; artă aplicată v. artă decorativă; artă decorativă = ornamentică, artă aplicată; artă nonfigurativă = abstracţionism. 3. artă regizorală v. regie; artă scenică v. scenografie; arte frumoase = belearte. 4. artă culinară v. gastronomie.

ártă s. f., pl. árte

ÁRT//Ă ~e f. 1) Formă a activităţii umane care oglindeşte realitatea prin imagini expresive. ~ populară. ~ poetică. 2) Totalitate a operelor dintr-o epocă, dintr-o ţară, care aparţin acestei activităţi. 3) Fiecare dintre modalităţile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografică. ~ teatrală. ~e plastice. 4) Totalitate de cunoştinţe şi de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit domeniu. ~ oratorică. ♢ ~ militară ramură a ştiinţei militare care se ocupă cu teoria şi tactica acţiunilor de luptă. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

ÁRTĂ s.f. 1. Formă a conştiinţei sociale care oglindeşte realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparţin acestei forme a conştiinţei sociale; operă omenească în care se manifestă talent sau geniu. ♢ Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ♦ Arte liberale = denumire dată în evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei şi teoriei muzicii. 2. Artă poetică = a) disciplină a criticii literare care studiază regulile de urmat la alcătuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei în versuri, poem care exprimă concepţia, convingerile despre menirea artei şi despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli şi deprinderi învăţate; îndemânare, pricepere, măiestrie, meşteşug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

Arta impaturirii hartiei

ártă (-te), s.f. – 1. Activitate care are drept scop producerea unor valori estetice. – 2. Măiestrie, pricepere. It. arte, din lat. ars (sec. XIX). – Der. artist, s.m.; artistă, s.f.; artistic, adj.

Arta despicarii firului de par in patru!

arta plierii hârtiei colorate în modele de creaturi vii, obiecte neînsufleţite sau forme decorative abstracte

artă de mişcare – iniţiată de Rudolf Steiner la începutul secolului 20 – care încearcă să facă vorbirea şi muzica vizibilă