ATÉNT, -Ă, atenţi, -te, adj. 1. Care urmăreşte concentrat un lucru, care are atenţia (1) îndreptată spre cineva sau ceva. ♦ (Adesea adverbial) (Făcut) cu atenţie. 2. Amabil, binevoitor, politicos. – Din lat. attentus.

Atent ≠ absent, distrat, neatent

ATÉNT adj., adv. 1. adj. v. curtenitor. 2. adj. v. amănunţit. 3. adv. v. amănunţit. 4. adj. cercetător, iscoditor, pătrunzător, scormonitor, scotocitor, scrutător, sfredelitor, străpungător. (Un ochi ~.) 5. adj. v. prudent.

atént adj. m., pl. aténţi; f. sg. aténtă, pl. aténte

ATÉN//T ~tă (~ţi, ~te) 1) Care urmăreşte un lucru cu atenţie. 2) şi adverbial Care este făcut cu atenţie. 3) Care manifestă voinţă şi amabilitate. /<lat. attentus

ATÉNT, -Ă adj. 1. Cu atenţia îndreptată către ceea ce se petrece (în faţa lui), cu luare-aminte, cu băgare de seamă. ♦ Făcut cu atenţie. 2. Amabil, politicos, prevenitor faţă de cineva. [< lat. attentus < attendere – a se întinde spre, a fi cu luare-aminte].

atént (-tă), adj. – Care are atenţia îndreptată spre cineva sau ceva. Lat. attentus (sec. XIX). – Der. atenţi(un)e, s.f., din fr.; neatent, adj.; neatenţi(un)e, s.f.