AUDIÁ, audiez, vb. I. Tranz. 1. (Jur.) A asculta un martor în vederea rezolvării unui proces. 2. A asculta un şir de lecţii, de prelegeri, de înregistrări muzicale etc. [Pr: a-u-di-a] – Din audienţă, auditor, audiţie etc.

AUDIÁ vb. 1. v. asculta. 2. (JUR.) a asculta. (A ~ un martor, la proces.)

audiá vb. (sil. a-u-di-a), ind. prez. 1 sg. audiéz, 3 sg. şi pl. audiáză, 1 pl. audiém (sil. -di-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. audiéze; ger. audiínd (sil. -di-ind)

A AUDI//Á ~éz tranz. 1) jur. (martori) A asculta în vederea soluţionării unui proces. 2) (cursuri, prelegeri, înregistrări muzicale) A urmări cu atenţie. [Sil. a-u-dia] /Din audienţă

AUDIÁ vb. I. tr. 1. A asculta depoziţia unui martor, a supune unui interogatoriu. 2. A asculta un curs, o conferinţă, un şir de prelegeri etc. ♦ A asculta muzică (de obicei înregistrată pe discuri, pe bandă de magnetofon etc.). [Pron. a-u-di-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < audienţă, auditor, după lat. audire].