AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Element) care ajută la ceva, care se află pe plan secundar faţă de ceva principal; (element) ajutător. ♦ (Parte de vorbire) care exprimă raporturi între cuvinte; (verb) care ajută la formarea timpurilor şi a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai uşor o problemă. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.

AUXILIÁR adj., s. 1. adj. ajutător. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ preţios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)

auxiliár adj. m. (sil. a-u-, -li-ar) [x pron. gz], pl. auxiliári; f. sg. auxiliáră, pl. auxiliáre

auxiliár s. n. (sil. a-u-, -li-ar) [x pron. gz], pl. auxiliáre

AUXILIÁR ~ă (~i, ~e) Care are o funcţie secundară; ajutător. Material ~. ♢ Verb ~ verb cu ajutorul căruia de formează timpurile şi modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris

AUXILIÁR, -Ă adj. Care ajută la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutător. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formează timpurile şi modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica şi rezolva o problemă mai uşor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].