BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. şi tranz. A pronunţa nedesluşit sunetele sau cuvintele, repetându-le şi împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoţiei sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-şi pierde şirul vorbelor, a bolborosi cuvinte şi fraze fără sens. – Formaţie onomatopeică.

BÂLBÂÍ vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. şi Olt.) a şişcăvi. (Se ~ când vorbeşte.)

bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. şi pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá

A SE BÂLBÂÍ mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat şi cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoţii etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus

A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedesluşit şi împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoţiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus