BÁTĂ, bete, s.f. 1. (La pl.) Cingătoare îngustă şi lungă, ţesută din lână de diferite culori. 2. (Reg.) Betelie. – Lat.*bitta (= vitta „legătură“).

BẤTĂ, bâte, s.f. Băţ lung şi gros (cu măciulie la un capăt); ciomag, botă², ceatlău. – Et. nec.

BẤŢA interj. v. bâţ.

BÂTĂ s. v. ciomag.

BÂTĂ s. v. bunică, mamă mare.

BÁTĂ s. 1. v. betelie. 2. bantă. (~ la o cămaşă.) 3. (TEHN.) băteală, braţ, brăţară, fălcea, fofează, lopăţea, mănuşă, mână, spetează. (~ la războiul de ţesut.)

bátă s. f., g.-d. art. bétei; pl. béte

bâtă s. f., pl. bâte

BÂT//Ă ~e f. Băţ lung şi gros, cu sau fără măciulie la capăt; măciucă; ghioagă; ciomag. /<sl. butu

BÁTĂ béte f. 1) Fâşie îngustă de stofă, aplicată în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); betelie. 2) mai ales la pl. Cingătoare îngustă şi lungă, ţesută din lână de diferite culori şi împodobită cu ciucuri, mărgele şi alte podoabe. [G.-D. betei] /<lat. bitta

-BÁTĂ Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „adânc“, „profund“, „(referitor la) adâncul mărilor“. [< fr. -bathe].

bátă (béte), s.f. – 1. Cingătoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bętă „ciorap, şosetă“. Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Puşcariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita „brîu“, v. fr. vete, cat., sp., port. beta „sfoară, funie“. Der. betelie, s.f. (betelie), al cărui suf. nu este clar (cf. totuşi, bătălie, tocălie, ţăcălie). Scriban îl relaţionează cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabilă, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, şi pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.