BĂTĂTÓR¹, bătătoare, s.n. 1. Băţ, lopăţică (împletită) în formă de palmă etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curăţa de praf. 2. Suport folosit pentru bătutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. Băţ subţire, la un capăt cu o rotiţă de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca să se aleagă untul; mâtcă, brighidău. 4. Parte a meliţei pe care se aşează transversal inul sau cânepa, spre a fi meliţate. 5. Scândură mică, dreptunghiulară, care serveşte la tasarea pământului semănat din grădină. – Lat. batt(u)atorium.

BĂTĂTÓR², -OARE, bătători, -oare, adj., s.f. I. Adj. (În expr.) Bătător la ochi = care atrage atenţia în mod flagrant; izbitor. II. S. f. 1. Lopăţică cu care se bate pânza (când se inălbeşte) sau rufele (când se spală); mai. 2. Maşină care bate smocurile de bumbac pentru destrămarea fibrelor. – Bate + suf. -ător.

BĂTĂTÓR s. v. cuţit, limbă.

BĂTĂTÓR s. 1. (pop.) brighidău, mâtcă, (reg.) drugă, ferdideu, litcă, meşcă, roată. (~ pentru alegerea untului.) 2. v. tel. 3. (TEHN.) scaun, strat, trup. (~ la meliţă.)

bătătór adj. m., pl. bătătóri; f. sg. şi pl. bătătoáre

bătătór (instrument casnic) s. n., pl. bătătoáre

BĂTĂT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre): ~ la ochi care apare ca evident şi incontestabil în ochii tuturor; flagrant; izbitor. /a bate + suf. ~ător

BĂTĂT//ÓR¹ ~oáre n. 1) Obiect cu care se bat covoarele; palmă. 2) Parte a putineiului în formă de băţ, prevăzut cu o scândură mică găurită la un capăt, cu care se bate smântâna pentru a alege untul. 3) Parte a bătătoarei sau a meliţei pe care se aşază cânepa sau inul pentru a fi bătute sau meliţate. /<lat. batt[u]atorium