BĂLĂRÍE, bălării, s.f. 1. Buruiană care creşte pe locuri necultivate. 2. Loc năpădit de buruieni. – Et. nec.

BĂLĂRÍE s. 1. v. buruiană. 2. ogor, pârloagă. (Locul plin de buruieni se numeşte ~.)

bălăríe s. f., art. bălăría, g.-d. art. bălăríei; pl. bălăríi, art. bălăríile

BĂLĂRÍ//E ~i f. 1) Buruiană mare şi stufoasă, care creşte pe terenuri necultivate. 2) Loc năpădit de asemenea buruieni. [Art. bălăria; G.-D. bălăriei] /Orig. nec.

bălăríe (-íi), s.f. – Buruiană, hăţiş. Sl. bylŭ, bylije „plantă“, bylinarica „buruiană“ (Cihac, II, 7; DAR), cu suf. -rie, ca ierbărie ‹ iarbă, crăcărie ‹ cracă, etc. Cf. bîlie.