BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plăvan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ♢ Expr. (Fam.) A înţărca bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele uşor obţinute. (Pop.) A intrat bălaia în sat= s-a luminat de ziuă. Ori laie, ori bălaie v. laie. – Băl + suf. -ai.

Bălai ≠ negricios, negru, oacheş, smolit, tuciuriu

BĂLĂÍ vb. v. behăi.

BĂLÁI adj. v. blond.

bălái adj. m., pl. bălái; f. sg. băláie, pl. băláie/bălăi

BĂL//ÁI ~áie adj. 1) (despre păr) Care este de culoare deschisă; blond; gălbui, gălbior. 2) (despre persoane) Care are părul şi tenul de culoare deschisă; blond. 3) şi substantival (despre animale) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenuşie. ♢ A înţărcat ~aia s-a sfârşit cu posibilitatea de a trage foloase nemeritate. /băl + suf. ~ai

bălăí (ăésc, -ít), vb. – A behăi. Formaţie expresivă, cf. lat. balāre (› sp. balar), sb. blejati, germ. bellen. DAR credea în posibilitatea unei der. directe de la balāre (cf. REW 1021; Puşcariu, Dacor., I, 83).