BĂLIGÁR, (I) băligare, s.n., (II) băligari, s.m. I. S.n. 1. Baligă. 2. Amestec de baligă şi paie, folosit ca îngrăşământ sau combustibil. II. S. m. Gândac negru care trăieşte mai mult în baligă (Geotrupes stercorarius). [Var.: bălegár s.n., s.m.] – Baligă + suf. -ar.

BĂLIGÁR s. 1. baligă, gunoi, (reg.) băligău. 2. (ENTOM.; Geotrupes stercorarius) (reg.) gândac-de-gunoi, (prin Bucov.) ilenuţă, trânduş, trânz, gâza-boului.

băligár (gândac) s. m., pl. băligári

băligár (baligă) s. n., pl. băligáre

BĂLIGÁR² ~i m. Gândac de culoare neagră-albăstruie, care trăieşte prin gunoaie şi se hrăneşte cu baligă; gândac de baligă. /baligă + suf. ~ar

BĂLIGÁR¹ ~e n. 1) v. BALIGĂ. 2) Amestec de baligă cu paie (folosit ca îngrăşământ natural după putrezire); gunoi de grajd. /baligă + suf. ~ar